de Nicolae Pepene

Nu stim de cate ori frumusetea unui loc este completata atat de fericit de o istorie bogata si pasionanta. Nimic din farmecul si linistea peisajului branean nu tradeaza nervul vremurilor traite. Dar istoria Branului este o insiruire de cronici tumultoase.

Scurta poarta de trecere intre munti, Trecatoarea Branului se contureaza ca un amfiteatru natural, strajuit de peretii stancilor Bucegilor si ai Pietrei Craiului, cu o larga deschidere spre campurile Tarii Barsei. Din totdeauna pentru Bran faptele istorice au fost conturate de o imprejurare majora: Trecatoarea Branului a insemnat una dintre cele mai importante legaturi transcarpatice. Astfel, din cele mai indepartate vremuri pana in secolul al XIX-lea istoria Branului s-a derulat intre dinamica drumului comercial care traverseaza trecatoarea si invaziile militare periodice ce foloseau acelasi traseu.

Muntii, prin profilul de fortareata naturala, favorizeaza dezvoltarea tinutului, oferind populatiei autohtone siguranta si adapost. Conditiile naturale au permis statornicirea asezarilor omenesti inca din preistorie; cele mai vechi urme de locuire dateaza inca din paleoliticul mijlociu.Cele mai vechi marturii ce atesta prezenta Branului in cadrul unor conflicte militare sunt din antichitate si se refera la razboaiele daco-romane.O parte a legiunilor romane, pornite din Moesia Inferior, trec in sud-estul Transilvaniei folosind pasul Branului. Dupa transformarea Daciei in provincie imperiala, autoritatile militare si administrative romane retin in continuare importanta strategica a trecatorii .In castrul de la Cumidava (Risnov) erau cantonate trupe romane ce controlau drumul Branului .

La sfarsitul primului mileniu, cand intreaga Europa se afla intr-o continua ordonare politica, Transilvania este asaltata de marsurile cuceritoare ale calaretilor asiatici. Dupa o indelungata rezistenta a populatiei romanesti autohtone regalitatea maghiara cucereste "tinutul de peste paduri". La sfarsitul secolului al XIII-lea, regatul coroanei Sf.Stefan se extinde pana in sud-estul Transilvaniei.Nesigura pe noile cuceriri, coroana maghiara organizeaza apararea granitelor. In 1211, regele Andrei al II-lea incredinteaza ordinului cavalerilor teutoni Tara Barsei. Razboinicii-calugari trebuiau sa fie "scut neclintit" pentru regat si avangarda expansiunii maghiare spre Rasarit.

Teritoriul atribuit de privilegiul regal cuprindea si tinutul Branului . In Tara Birsei si la sud de Carpati, cruciatii au ridicat o centura de fortificatii.Perioada dintre mijlocul secolului al XIV-lea si mijlocul secolului al XVI-lea a fost cea mai bogata din istoria Transilvaniei in ridicarea de fortificatii.In strategia militara a regatului maghiar, fortificarea trecatorilor Carpatilor apare ca o necesitate imediata. Confruntat cu rezistenta Tarii Romanesti, Ludovic de Anjou grabeste construirea unei cetati la Bran. Aici fortificatiile au menirea sa intercepteze drumul de intrare in Transilvania si sa asigure protectia militara a vamii regale.

"Actul de nastere" al cetatii Bran il constituie un privilegiu acordat de Ludovic I de Anjou orasului Brasov la 19 noiembrie 1377 din resedinta din Zvolen (Slovacia). Documentul stipula ca brasovenii, "nesiliti si neconstransi, ci de buna voie au promis in mod generos si unanim de a construi o noua cetate pe stanca Dietrich", de a o face "cu propriile lor osteneli si de a taia padurea acolo in lung si in lat dupa voia noastra, de a dezradacina si nivela, aducand si furnizand piatra, ciment, lemne necesare la cladirea numitei cetati, procurand si zidari si cioplitori de piatra si dulgheri cu propria lor cheltuiala". Pentru "ostenelile si cheltuielile" facute, brasovenilor li s-a intarit drepturile asupra unor targuri din Tara Barsei "precum au fost din vechime".

continuare >>>